Rugăciuni și cugetări umilicioase
Podoaba cea sufletească
Eu nebuneste am pierdut,
Si-mbrăcămintea lipsindu-mi,
Nu pot să intru la cină:
O, luminează-mă Doamne,
Izvorule de lumină!
La Crucea Ta prea cinstită
Eu cel netrebnic am scăpat;
Înviforându-mă groaznic,
M-am cufundat în păcate
Ajută-mă ca lui Petru
Si din adâncuri mă scoate!
Stăpâna mea Prea Curată
Noianul Sfintei îndurări,
Tu sârguind mă întoarce
Din țara cea fără mană
Căci cheltuindu-mi averea
Ajuns-am slugă vicleană.
Stăpâne mult Îndurate,
Să nu mă lasi în drum zacând
Căci la tâlhari eu sunt pradă
Si n-are cine mă scoate !
Decât iubirea-ți de oameni
Ce covârseste pe toate !
Botezătorule Sfinte
- Cel mai mare Prooroc
Fiind si mergător înainte -
Ai îndrăzneală la Domnul.
Deci pentru noi mijloceste
Cu rugăciunea fierbinte !
Cămara Ta cea de nuntă
Împodobindu-se acum
O! Sufletescule Mire
Făclia mea mi se stinge!
Când usa se va închide
Atuncia zadarnic voi plânge.
Pe mine mult ticălosul
Cum mă mai ține pământul
Si soarele cum revarsă
Lumina si peste mine!
O, Doamne nu mai sunt vrednic
A mă uita către Tine.
De n-as avea sprijin darul,
De mult în iad as fi pierit
Căci trupul meu prea curvarul
La cele drăcesti mă târăste:
O, Doamne să nu mă răpuie
Vrăjmasul ce mă urăste!
Cum moartea îmi stă înainte!
Iar eu petrec nepăsător
Căci n-am aducere aminte
De-nfricosata venire;
Înțelepțeste-mă, Doamne,
Să am a Ta pomenire!
Pe streini eu îi judec
De mine însă nu gândesc
Pentru aceasta alunec
Pe căile povârnite
O, suflete ia aminte
Că singur te duci în ispite!
Când mă scârbeste vreun frate
În mine răul îl păstrez
Pre cei ce-mi fac însă bine
Îi trec mereu cu vederea
Întunecatul de mine
Cum mă vânează părerea!
O, cât de lungă îmi pare
A rugăciunii rânduieli!
Iar când lucrez ale lumii,
Nici trudă nu am nici boală
Cum mă orbeste țărâna
Si lumea cum mă înseală.
În inima mea cea săracă
Tâlharii noaptea s-au ascuns
Si plănuiesc s-o prefacă
În pesteră de rusine
Dar tu grăbind înnoieste
Pre darul Tău întru mine!
Desertăciunile lumii
Îsi au cuibar în mintea mea
Si nici un grai din Scriptură
Nu-l pot ține minte bine
Slăbănogită făptură
O, ticălosul de mine!
În toată ziua si ceasul
Făgăduiesc a mă-ndrepta
Si nu mă las de năravuri
Ca râmătorii din baltă;
Dar oare ce voi răspunde
Mergând în lumea cealaltă?
Cu gura mea cea spurcată
Am uneltit nelegiuiri
Deci cum rosti-voi acuma
Dumnezeescul tău nume!
Învredniceste-mă Doamne
Să mor despre cele din lume!
Privirea mea pătimasă
Spre cele curvesti am întins-o
Deci stând acum la jertfelnic
Cum să te văd, Împărate!
O, scapă-mă de orbire
Si la lumină mă scoate!
În viața mea desartă
Eu m-am purtat cu viclesug
Si mă cutremur când intru
La preacuratele Taine;
O, primeste-mă, Doamne,
Cu cele de nuntă haine.
Mândria cea diavolească
Mă stăpâneste necurmat
Iar Tu Te smeresti pentru mine
Si te pogori pân-la moarte!
Acum cunoscându-mi căderea,
Iată, smeritu-m-am foarte!
Pe calea fărădelegii
Piciorul meu s-a poticnit
Dar Tu de pe Cruce mi-arată
Cărarea ce duce la tine!
Mironosițelor Sfinte
Luați-mă voi si pe mine.
Fiind eu rob trândăviei
Cu somnul morții dormitez
Făgăduințele Sfinte
Neîmplinindu-mi la vreme
Trezeste-mă, O, Părinte,
Că nimeni nu vrea să mă cheme.
Pe calea cea strâmtă a Crucii
Ai următori pe Sfinții toți
Cari se grăbesc să te-ajungă
Cu lacrimi, sudori si cu sânge!
Pre mine grija lumească
Cu tiranie mă strânge!
Înapoi