Podoaba cea sufletească Eu nebuneste am pierdut, Si-mbrăcămintea lipsindu-mi, Nu pot să intru la cină: O, luminează-mă Doamne, Izvorule de lumină! La Crucea Ta prea cinstită Eu cel netrebnic am scăpat; Înviforându-mă groaznic, M-am cufundat în păcate Ajută-mă ca lui Petru Si din adâncuri mă scoate! Stăpâna mea Prea Curată Noianul Sfintei îndurări, Tu sârguind mă întoarce Din țara cea fără mană Căci cheltuindu-mi averea Ajuns-am slugă vicleană. Stăpâne mult Îndurate, Să nu mă lasi în drum zacând Căci la tâlhari eu sunt pradă Si n-are cine mă scoate ! Decât iubirea-ți de oameni Ce covârseste pe toate ! Botezătorule Sfinte - Cel mai mare Prooroc Fiind si mergător înainte - Ai îndrăzneală la Domnul. Deci pentru noi mijloceste Cu rugăciunea fierbinte ! Cămara Ta cea de nuntă Împodobindu-se acum O! Sufletescule Mire Făclia mea mi se stinge! Când usa se va închide Atuncia zadarnic voi plânge. Pe mine mult ticălosul Cum mă mai ține pământul Si soarele cum revarsă Lumina si peste mine! O, Doamne nu mai sunt vrednic A mă uita către Tine. De n-as avea sprijin darul, De mult în iad as fi pierit Căci trupul meu prea curvarul La cele drăcesti mă târăste: O, Doamne să nu mă răpuie Vrăjmasul ce mă urăste! Cum moartea îmi stă înainte! Iar eu petrec nepăsător Căci n-am aducere aminte De-nfricosata venire; Înțelepțeste-mă, Doamne, Să am a Ta pomenire! Pe streini eu îi judec De mine însă nu gândesc Pentru aceasta alunec Pe căile povârnite O, suflete ia aminte Că singur te duci în ispite! Când mă scârbeste vreun frate În mine răul îl păstrez Pre cei ce-mi fac însă bine Îi trec mereu cu vederea Întunecatul de mine Cum mă vânează părerea! O, cât de lungă îmi pare A rugăciunii rânduieli! Iar când lucrez ale lumii, Nici trudă nu am nici boală Cum mă orbeste țărâna Si lumea cum mă înseală. În inima mea cea săracă Tâlharii noaptea s-au ascuns Si plănuiesc s-o prefacă În pesteră de rusine Dar tu grăbind înnoieste Pre darul Tău întru mine! Desertăciunile lumii Îsi au cuibar în mintea mea Si nici un grai din Scriptură Nu-l pot ține minte bine Slăbănogită făptură O, ticălosul de mine! În toată ziua si ceasul Făgăduiesc a mă-ndrepta Si nu mă las de năravuri Ca râmătorii din baltă; Dar oare ce voi răspunde Mergând în lumea cealaltă? Cu gura mea cea spurcată Am uneltit nelegiuiri Deci cum rosti-voi acuma Dumnezeescul tău nume! Învredniceste-mă Doamne Să mor despre cele din lume! Privirea mea pătimasă Spre cele curvesti am întins-o Deci stând acum la jertfelnic Cum să te văd, Împărate! O, scapă-mă de orbire Si la lumină mă scoate! În viața mea desartă Eu m-am purtat cu viclesug Si mă cutremur când intru La preacuratele Taine; O, primeste-mă, Doamne, Cu cele de nuntă haine. Mândria cea diavolească Mă stăpâneste necurmat Iar Tu Te smeresti pentru mine Si te pogori pân-la moarte! Acum cunoscându-mi căderea, Iată, smeritu-m-am foarte! Pe calea fărădelegii Piciorul meu s-a poticnit Dar Tu de pe Cruce mi-arată Cărarea ce duce la tine! Mironosițelor Sfinte Luați-mă voi si pe mine. Fiind eu rob trândăviei Cu somnul morții dormitez Făgăduințele Sfinte Neîmplinindu-mi la vreme Trezeste-mă, O, Părinte, Că nimeni nu vrea să mă cheme. Pe calea cea strâmtă a Crucii Ai următori pe Sfinții toți Cari se grăbesc să te-ajungă Cu lacrimi, sudori si cu sânge! Pre mine grija lumească Cu tiranie mă strânge!