Sabia durerii
La inima îndurerată
O sabie te-a fost pătruns
Văzând pe Fiul tău "Curată"
Pe Cruce, de ostasi împuns!
Înfricosata Răstignire
Răbdând dumnezeescul Miel,
Prin zdruncinarea ta de Maică
Te-ai răstignit atunci cu El!
Durerea maicilor din lume
Ca un noian s-a revărsat
În inima-ți neprihănită
Văzându-I chipul Lui schimbat!
Odinioară prunc în iesle
La Betheleem Îl înfăsai
Iar azi Îl vezi întins pe Cruce
Cu trupul gol si fără grai!
Pe Cel ce seamănă "Cuvântul"
Având al mântuirii rod
Îl vezi acum hulit de gura
Nerusinatului norod!
Pe Cel ce vindeca leprosii
Îl vezi acum de rane plin
Iar cei ajutorați de Dânsul
Acum îi fac mai mare chin!
Și Cel ce învia pe Lazăr
De patru zile îngropat
Se vede astăzi mort pe Cruce
De cei vicleni înconjurat!
Înapoi