În vremea nopții lângă apă În lunca Sfântului Iordan Așteaptă căutând în zare Un pustnic Calamonitean. Ce ai bătrânule Părinte, De ești așa nerăbdător Și tot privești in «ceea parte» Cu ochiul tău iscoditor? Ai pus vreo undiță în apă Și n-o gasești la locul ei Sau la loc mai bun de pescuire De ceea parte poate vrei? Dar asta nu se face noaptea, S-o faci mai bine de cu zi Și-i lucru de mirare Avvo, Că-ți vine dor a pescui! Așa s-ar fi mirat oricine Văzându-l pe bătrân șezând La miezul nopții lângă apă (Pescar pe el l-ar fi crezând). Dar după cum se vede treaba Nu-i este lui de pescuit De sta așa în nemișcare, Rugându-se necontenit. Privind mai bine, vom cunoaște Că este Pustnicul Zosima, El poarta mantie în spate, La piept: Epitrahil și schima. Un vas bisericesc în mână, El tine prea cuviincios Având dumnezeiescul Sânge Cu Sfântul Trup al lui Hristos. În vremea asta el așteaptă Din ceea parte de Iordan, Să vie spre împărtășire Sihastra de neam Egiptean. Un an de zile se-mplinise De când s-a înțeles cu ea S-aducă «Sfintele» Bătrânul Și-acuma ea întârzia! În mintea lui i se strecoară O bănuială cu fior: Dar poate nu mai sunt eu vrednic Să văd acum acel odor Și dacă vine ce voi face? De luntre nu m-am îngrijit! Acestea cugetând Bătrânul Un plâns amar l-a năpădit. Dar numai iată că zărește Pe Sfânta pustnică venind Deasupra apei (ca pe gheață) Mirat o vede el pășind. Pe trupul ei pârlit de soare Și ca o scândură uscat Ea poartă doar o zdreanță veche Pe care Pustnicul i-a dat. În ziua când era să moară Atuncea s-a împărtășit Și pentru asta pe Zosima Mai înainte l-a vestit. Căci vrând să moară neștiută I-a zis să vie la un an S-o afle ca mai înainte De ceea parte de Iordan. Cu multa nerăbdare Avva În anul următor venind Aflat-a trupul Cuvioasei De un an de zile adormit. Iar în nisip era scrisoare Cu ziua săvârșirii ei: Că-i este numele «Maria» S-o-ngroape după obicei. Cântându-i cele cuvenite Ședea Bătrânul cugetând, Că nu avea nici o unealtă Să-i facă groapă în pământ! Dar, O! Minune prea slăvită! Venind un leu înfricoșat, Cu ghearele scobind îndată, Mormântul Sfintei a săpat! Apoi plecându-se cucernic În pace el s-a depărtat Iar pustnicul cu multe lacrimi Cinstitul trup a îngropat!