Iertați-mă că-mi spun cuvântul Iubiților mei frați si surori La cei care odinioară Au fost la Schit ajutători: Cunoasteți bine vremea ceea Când pogorâsem eu la Schit, Cum toți erau la desnădejde Și nimeni nu m-a sprijinit. Apoi mai stiți că eu devale Mizerii mari am îndurat; Nici tu Biserică ca lumea Și nici chilia pentru stat. Grădina vraiste, uscată, Necurățată fără gard, Iar țevile de apă sparte Și cu motorul reformat. Mai stiți apoi că, "Popa" nostru Avea Biserica sălas Și nu se da urnit de-acolo Să nu rămână păgubas. Știți bine că vecinii nostri Erau atuncea toți dusmani, Căci cuviosul Protosingel Îi necăjea de-atâția ani. Luptându-mă din răsputeri Un singur scop am urmărit: Să facem toți Românii jertfă Pentru urzirea unui Schit. Precum din țară altădată Aicea mulți au dăruit, Asemenea au dat si-acuma Românii nostri ce-au voit. Alăturea de Marcu Beza, Îi scris la ctitori si Miron Cu Protosingelul Gherasim Cu Negoiță si cu Dron. Apoi sunt frații Samuilă Cu maicile din Ierihon, Cu Hristodula, Efimia Și altele din Eleon. Mai sunt apoi Părinți de-ai nostri Ca Nicon si Veniamin, Apoi mireni din neamul nostru Precum si cei de neam străin. Cu toții sunt părtasi la vale Și dacă toți s-ar răscula Și-ar cere să le dau parale, Atuncea, vai de rasa mea! Un veac întreg să fac robie Nu voi putea să le plătesc, Halal de-asa egumenie La Schitul nostru Românesc! Câțiva din ctitorii mai aprigi Cer gologanii înapoi Căci ei socot că Sihăstria A fost o vacă pentru noi. Și mai socot că vaca asta Ne-a alăptat de-atâtea ori Și vreau acum să ceară brânza Din cei vreo sase anisori! Dar, fraților, să stiți că Schitul Ne ține multe cheltuieli Și noi am suferit acolo Nenumărate osteneli. Iar de venituri nici poveste, Că nu sunt zilele normale Să curgă de la domnul Beza Și astăzi, ca atunci, parale! Iar dacă las în urmă casă Și lucruri de gospodărie, Gândiți-vă, nu am dreptate Să iau ceva ca o simbrie? Acuma spuneți dacă poate Să-mi dee Schitul partea mea, S-atuncea pot si eu răspunde Ce poate ctitorul să ia. Acuma eu îi rog pe ctitori Să vie ei ca gospodari, Că strigă azi cu glas de ritori, Având pretențiile mari! Să folosească ei grădina Și casa cu ce are ea, Le las si "Cartea cu făina" Și barca, ba si rasa mea! Dar nici asa nu vreau să vie Și mulți votează azi la tron Pe popa cel din vechea custodie Să-i dea de hac el lui "Ion"! Eu văd că se grăbesc milosii Și cei care punea fitil, Să aibă om cu semne rosii De la Stambul, cu noul stil. Când stau la vale frații nostri Nu zăbovesc pe la Iordan, Zicând mereu că nu se-mpacă Cu stăreția lui Ioan. Acuma, când îi chem să vie Și las gospodăria lor, Ei zic că vreau tovărăsie, Dar eu să fiu răspunzător. Când sunt egumen nu le place, Când vreau să plec le vine greu, Dar cine poate să-i împace, Să ne ferească Dumnezeu! Cu constiința împăcată Demisia acum mi-o dau; De astăzi, pentru lumea toată, Egumenie nu mai vreau!