Te-ai supărat acum, Iordane Și nu mai zburzi voios în cale: Te dai mereu la adâncime, Ascuns în malurile tale! Văzându-ți vale jefuită De lăcomia omenească, Ți-ai micsorat belsugul apei Și frumusețea cea firească. S-a speriat acum pustia De zgomotoasele motoare Și nu mai sunt, ca altădată, Nici păsări vesele, nici fiare. Acuma nu mai vezi sihastrii În valea ta cea minunată, Căci, astăzi, zilnic, se pogoară O lume nouă, răsfățată. Botezătorule Ioane, De vei veni la vale iară, Nu vei cunoaste nici pustia, Nici apa de odinioară ! Arată-le din nou la oameni Pe "Mielul cel Dumnezeesc", Căci multă lume nu-l cunoaste, Iar unii îl disprețuiesc ! Acum îi apa mai sărată Și linistea s-a tulburat, Iar în lăcasul tău din vale "Irodiada" s-a mutat ! În locul imnurilor sfinte Și-al predicii de pocăință, Acum auzi cântări la Radio A celor fără de credință. Din cele patru părți a lumii Răsună vestea de război Și toți vedem securea morții Apropiindu-se de noi ! Arată-le din nou la oameni Pe "Mielul cel Dumnezeesc" Căci multă lume nu-l cunoaste, Iar alții îl disprețuiesc ! Către "Irozii" cei de astăzi Mai strigă Sfinte Prooroace, Să nu mai defăimeze Legea Că - iată - nu mai este pace !