Ridicându-te, cu slavă, Din "lăcasul celor morți", Semnul suliței, Hristoase, Și al cuielor îl porți. Fruntea Ta păstrează vesnic (Și în veacul următor) Urma spinilor - adâncă - Ca un semn izbăvitor. Iar la Tronul cel din Slavă Crucea este "Steagul Sfânt", Închinat la cer de Îngeri Și de oameni, pe pământ. Taină negrăită, Doamne! Ca fiind un lucru rar, Porți în slava vesniciei "Semnele de la Calvar". Împărații fac izbândă Cu ostirea, la război, Tu zdrobesti puterea morții Viața dându-Ți pentru noi. Întinzând, pe Cruce, mâna Tainic ne arăți mereu Că esti "Mirele Răbdării" Si al "Milei Dumnezeu". Iar în raiul desfătării Mai întâi pe cel tâlhar L-ai suit, Prea Milostive, Arătându-Ți Sfântul dar.