Iubite frățioare Opresti-te din cale Când esti pe-aici trecând Și caută cu jale La bietul meu mormânt. Eu nu mai am acuma Nici voce nici cuvânt Dar tu citeste numa Ce-am scris eu oarecând. Citeste, lăcrămează Și roagă-te în gând, Că mult se usurează Țărâna pe mormânt. Această rugăminte Să n-o disprețuiesti, Ci adu-ți des aminte De mine cât trăiesti! Adâncă-i taina morții! Ah câte am de spus! Te văd în fața porții Dar sunt oprit de sus! Grăbesti-te părinte Grăbesti-te la drum; De suflet ia aminte Că vii la rând acum! Iar tu, Iordane Sfinte, Când iesi din drumul tău, Să dai pe la morminte Scăldându-mi trupul meu! Și când te-ntorci la vale Asterne pe mormânt Nisipul tău cel moale Să-mi fie ca vesmânt. În locul tămâierii Deasupra va sluji Mirosul primăverii Când iarba va-nflori! De vii cândva năvalnic, Să nu-mi dărâmi mormântul Ci treci cu murmur jalnic Udând încet pământul!