De câte ori priveam în zare Simțeam de mic asa un dor Să colindez pământ si mare, Să fiu departe călător. Vedeam în zarea depărtată Un cer de-a pururea senin O lume nouă, mai curată, O viață fără de suspin. S-a dus degrab copilăria Ca visul cel înselător Și după dânsa bucuria S-a dus ca pasărea, în zbor. În lumea asta zbuciumată Am căutat limanul sfânt Pe care l-am visat odată, Dar nu se află pe pământ. Aceleasi valuri sunt pe mare, Aceeasi viață cu dureri, Aceleasi băuturi amare Ne dau si astăzi, ca si ieri. Un singur țărm acum rămâne Străin de valul cel lumesc: Ierusalimul cel din ceruri Putea-voi ca să-l nimeresc? La el nu este nici durere Nici întristare, nici suspin, Acolo nu-i apus de soare Și cerul vesnic îi senin.