Vecinul meu din față Un mândru porumbel, Se miră când mă vede Adesea singurel. Deasupra pe chilie Cu puiul meu cel mic Se joacă totdeauna; Nu-i pasă de nimic. De-odată se sfieste Sărmanul puisor, Văzându-mă pe mine Că stau în fața lor. Dar porumbelul mare Sopteste către el: "Deloc să nu ai teamă! Și el îi porumbel! Să fugi când vezi pe alții Cu chipul de arap, Căci ei aruncă gloanțe Și bolovani în cap. Iar cei cu haina neagră Sunt păsări ca si noi, Ei stau la rugăciune Și nu ne fac război ..." În vremea asta, iată Că sună clopoțelul Și părăsind cuvântul Se duce porumbelul.