S-aude azi din depărtare La Dunăre un geamăt greu, O, cât mai suferi azi de tare, În țara ta, poporul meu! Că, iată, ți-au gonit "Păstorul" Si oile s-au risipit, Punând la "stână" rosiorul Pe cel tovarăs ca "năimit". Azi "ursii" smulg din carne lâna Iar sângele din "oi" îl sug Și multe oi, lăsându-și stâna, Prin locuri depărtate fug. În plaiul strămosesc, departe, Oftează frații cu amar, Fiind siliți acum să poarte Povara Crucii, spre "calvar". O, suflete nemângâiate Din lagărul de suferință Voi însetați de libertate, Păzindu-vă Sfânta Credință! Voi socotiți pe cei de-afară Că sunt în raiul desfătării, Căci nu e viață mai amară Ca astăzi pe pământul țării! Voi asteptați o mângâiere, O rugăciune de la noi, Dar nu aveți la cine cere Căci toți suntem întru nevoi. Pribegi, înstrăinați de casă Suntem săraci si răslețiți Căci duhul vrajbei nu ne lasă Să fim măcar acum uniți. Ca pleava astăzi ne-mpresoară Vârtejul greu al vrăsmăsiei Și viața noastră mai amară Ne-o facem noi în pribegie.