Când eram la Sfântul Sava, Un călugăr din sobor Povestea de o minune Că a fost în satul lor. S-a pornit un om odată De la ei din Nazaret La o nuntă-n ceea parte De Iordan, lângă Irbet. El luase împreună Pe femeie cu băiat Care încă pân-atuncia Nu fusese botezat. Cum era căldură mare, Pruncul s-a îmbolnăvit Și vedeau că boala creste. Nu era de zăbovit. Scârba lor, săracii oameni, Că nu este botezat, De Iordan erau aproape, Dar departe de la sat. Ajungând la desnădejde Căci era mai lesinat, L-a muiat în apă măsa De trei ori si-a cuvântat: "La mila lui Dumnezeu Ca și popa zic si eu!" Căci din multă simplitate Nu stia ce trebuie zis, Dar îndată după asta Pruncul lesinat a-nvins. Deci lui Dumnezeu cu lacrimi Amândoi au mulțumit, Si mergând apoi la nuntă Foarte mult s-au veselit. Dacă s-au întors acasă N-au ținut în socoteală, Și s-au dus ca să-l boteze Popa după rânduială. Dar în clipa cufundării Apa toată s-a sleit, Neputând să bage pruncul Cum era obisnuit. Toți aveau nedumerire, Nu stiau ce-i de făcut Și aflând Mitropolitul Pe părinți i-a descusut: Poate au păcate grele, Poate merg la vrăjitori, Sau cu viclesug botează Pruncul lor de două ori. Prea Sfințite, zice omul, Noi de asta ne ferim, Dar un lucru de mirare, Iacă vă mărturisim: Când eram la drum odată, Pruncul s-a îmbolnăvit, Și nevasta mea scăldându-l În Iordan, s-a lecuit. Întrebând apoi femeia Cum a zis si ce-a făcut: Eu botezuri Prea Sfințite Nici-odată n-am văzut. Dar am zis si eu ca proasta: "La mila lui Dumnezeu, Ca si popa zic si eu!" Și s-a lecuit cu asta. Auzind așa Vlădica Pricepu că este semn Și le-a zis să-l miruiască Doar cu Sfântul unt de lemn. Oameni buni, copilul vostru Este gata botezat După semnul care este Și din cele ce-am aflat! Și zicându-le acestea Slobozindu-i-au cu pace, Mulțumind celui ce vesnic Prea slăvite semne face.