POEȚI CĂUTARE

Vestitorii durerii

Păsărele călătoare De la Dunăre veniți? Despre scumpa noastră țară, Spuneți nouă, ce mai știți? Mai trăiesc Români pe-acolo? Se aude glasul lor? Se mai vede la hotare Steagul nostru tricolor? Doina azi se mai aude Și tălăngile la stâni? Se mai află oare, astăzi Veselie la Români? Sărbătoarea mai răsună Glas de clopote - duios - Îndemnând la Rugăciune Pe poporul credincios? Din vazduh, în zborul vostru, N-ați privit către Carpați? Sunt ei tot asa de falnici? Nu se văd mai aplecați? Dar, frumoase păsărele, Voi nu-mi dați nici un răspuns? Vorba mea, ca o săgeată, Pare-mi-se v-a pătruns! Amintindu-vă de țară, Voi aflați acum din greu, Parcă toate sunt pierdute! Țara si Poporul meu!

Înapoi
POEȚI CĂUTARE